Netanyahu: Armata israeliană avansează etapizat în Fâșia Gaza / SUA continuă eforturile diplomatice pentru eliberarea ostaticilor

Netanyahu: Armata israeliană avansează etapizat în Fâșia Gaza / SUA continuă eforturile diplomatice pentru eliberarea ostaticilor
Publicat: 30/10/2023, 21:15

Armata israeliană avansează ”metodic” în Fâșia Gaza și încearcă să protejeze populația civilă, a declarat luni seară premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, respingând din nou presiunile internaționale privind un armistițiu, în timp ce Statele Unite continuă negocierile, prin intermediul Qatarului, pentru a obține eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas.

”Armata israeliană a extins incursiunile terestre în Fâșia Gaza, prin operațiuni proporționate, dar foarte puternice, progresând metodic, etapă cu etapă”, a declarat Benjamin Netanyahu, potrivit cotidianului Le Monde, înaintea unei ședințe de guvern.

Premierul Israelului a dat asigurări că armata israeliană evită atacurile asupra obiectivelor civile. ”Nu trebuie să moară niciun civil, noi facem tot posibilul pentru a evita victimele civile. Mișcarea Hamas ar trebui să le permită civililor să se deplaseze în zonele de securitate pe care noi le-am creat în sudul Fâșiei Gaza. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a reduce victimele civile, dar, în același timp, nu putem abandona lupta”, a afirmat Netanyahu.

Premierul Israelului a respins din nou apelurile Națiunilor Unite și ale statelor europene de instituire a unui armistițiu umanitar în Fâșia Gaza. ”La fel cum Statele Unite nu ar fi acceptat un armistițiu după bombardamentele suferite la Pearl Harbor sau după atacurile teroriste din 11 septembrie, Israelul nu va accepta o încetare a ostilităților cu Hamas după atentatele oribile produse pe 7 octombrie. Un astfel de armistițiu ar fi o cedare în fața barbariei Hamas”, a insistat Benjamin Netanyahu.

Bilanțul atacurilor armate comise pe 7 octombrie de militanți ai grupurilor Hamas și Jihadul Islamic asupra comunităților din sudul Israelului este cuprins, potrivit diverselor surse, între 1.300 și 1.400 de morți, iar alte 5.400 de persoane au fost rănite. Cel puțin 239 de persoane răpite din Israel sunt ostatice în Fâșia Gaza, iar 40 sunt dispărute. Grupul Hamas a eliberat, din rațiuni umanitare, patru ostatici, din Statele Unite și din Israel.

În Fâșia Gaza, bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la 8.005 morți, iar alte 20.240 de persoane au fost rănite, potrivit datelor anunțate luni de Ministerul local al Sănătății, subordonat grupului Hamas.

Duminică, Jake Sullivan, consilier prezidențial american pentru Siguranță Națională, a declarat că, deși Israelul are dreptul să se apere, ”o pauză umanitară ar fi un semnal bun pentru a facilita eliberarea ostaticilor, chiar dacă Hamas va încerca să profite de armistițiu”.

Statele Unite continuă negocierile intermediate de Qatar pentru eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a discutat luni cu premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, în cadrul eforturilor de eliberare a ostaticilor deținuți de Hamas și pentru furnizarea de asistență umanitară Fâșiei Gaza. ”Secretarul de Stat Blinken și premierul Al Thani au discutat despre situația umanitară din Fâșia Gaza și despre operațiunile militare israeliene după atacurile teroriste oribile, care continuă, ale grupului Hamas. Secretarul de Stat a mulțumit Guvernului din Qatar pentru activitățile în sensul evacuării cetățenilor americani și a străinilor din Fâșia Gaza, în sensul eliberării ostaticilor, printre care se numără doi cetățeni americani, și pentru eforturile continue de a evita extinderea conflictului”, a comunicat Departamentul de Stat.

Și Guvernul Israelului continuă negocierile indirecte cu Hamas în scopul eliberării ostaticilor din Fâșia Gaza, în pofida incursiunilor terestre israeliene, iar David Barnea, directorul Serviciului de spionaj Mossad, s-a deplasat zilele trecute în Qatar în cadrul eforturilor diplomatice, informează cotidianul Haaretz.

Foto: Profimedia

Citește și:

Israelul continuă negocierile indirecte cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor / Un oficial israelian s-a deplasat în Qatar

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile:...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Anumiți angajați vor avea parte de mai multe zile de concedii în 2024: Noul proiect...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Ungurii au descoperit petrol lângă Budapesta. Anunţul companiei MOL
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
Se dau BANI sigur de la stat. Anunț pentru mii de români: Să facă contestație
Câți bani se fac din plimbatul câinilor. Suma este uimitoare
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Ana Baniciu, în lacrimi după ce s-a mutat în casă nouă: ”Plânsă toată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mansa Musa din Mali, cel mai avut conducător din istorie
×